LUCIAN GHEORGHE VOCILE LYRICS

În atâtea nopţi cumplite
am învăţat să urlu în tăcere
şi să ling pereţii sfărămicioşi
prin care bântuie întortocheat,
ţesând fiori de cărămidă arsă,
vocile tocite ale existenţei mele.
Am deprins să le simt pulsând
pe sub pielea zidurilor strâmbe,
respirând orele albe prefăcute-n
orbite goale de timp amorf,
atârnând limbi lungi, nesfârşite,
ca urmele de melci fără casă
la adăpostul lunii goale.
Nu mă părăsesc niciodată,
nici măcar atunci când verde aprins
clipocesc ferestrele alungite-n
oglindirea tavanului încovoiat
de ploi neputincioase-n vrere
ce adulmecă curioase şi avide
mirosul greu de delăsare
ce mi se prelinge pe tâmple,
adunându-se în băltoace largi
de însingurare.
Vocile !
neobosite şi surâzătoare,
hârjonindu-se neobosite prin unghere,
dar totuşi atât de triste.
Vocile !
asemenea unor copii care
s-au dus pe câmpuri să se joace
într-o seară de vară târzie
şi nu s-au mai întors niciodată
copii.